Accidentele pe munte – cand se intampla si de ce

Muntele, la prima vedere, este ceva frumos. Cu timpul, te impinge sa-ti fortezi la maxim capacitatile fizice si psihice; te atrage spre noi provocari, noi ispite…



Inconstienta in Retezat
O echipa Salvamont era pregatita sa vina in cautarea noastra, faceam parte dintr-un grup. Chiar inainte sa se innopteze semnalizam de pe creasta prezenta noastra cu frontalele si comunicam cu grupul care a alarmat salvamontistii prin intermediul statiilor emisie-receptie.
La locul de campare, nervi si jale. In grupul nostru, distractie si voie buna.
Cauza: schimbarea traseului initial; dorinta de aventura; lipsa de comunicare si inconstienta.

Ratacit in Piatra Craiului
Cand esti pierdut in mijlocul padurii, toate-s la fel: copacii, cararile, vaile, pietrele etc. Inventezi ganduri, marcaje, carari si sunete. Harta si GPS-ul te duc spre locuri neumblate, desi nu ar trebui… Lucrurile simple, sunt foarte complicate.
Datorita sansei si crestei Pietrei Craiului, singurul lucru care se vedea clar, ajungem intr-o vale cunoscuta.
Cauza: oboseala; deshidratare – dar nu mi-am dat seama decat la finalul excursiei, aveam apa la mine; parasirea traseului; inaintarea pe scurtaturi, carari si semne montane imaginare; incapatanare; incredere oarba in propriile decizii alese in graba.

Cadere in gol in Cozia
Dialogul are loc in gand.
„Ce frumos e! Sa fac o poza. Hai sa ma dau doi metri mai in spate sa iasa poza si mai bine.
Sunt in aer! Caaad! De ce?!”
In mintea mea ma vad cazand si lovindu-ma de niste stanci golase, ca intr-un documentar pe Discovery. Nu a fost ceva scurt, am impresia ca am zburat prin aer cateva minute bune. Ma vedeam de sus cum ma lovesc de stanci; vedeam cum cadeau pietrele pe care le atingeam odata cu mine si cum am trecut pe deasupra unui copac uscat crescut pe o stanca.
„E posibil sa mor!”.
Gandurile se opresc brusc. Ma lipesc, la propriu, de pamant.
„Simt cum soldul si capul imi intra putin in pamant.
Durere, lipsa de aer. Plante. Pamant. Moale!?
Capul? Nu ma doare!
Pot sa ma misc? Da!
Ce bine ca nu am cazut pe o piatra, creanga!….  Putea sa fie ditamai prapastia!
Parca mi-a trosnit piciorul… Ma ustura fata. Puteam sa mor!”
Ma ridic cheaun in picioare.
„Nu ma doare nimic. Cum e posibil?”
Imediat ma asez speriat pe iarba si ma masez singur sa vad daca am ceva rupt.
„Nu am nimic!? Ce noroc am avut! Unde naiba am cazut? Cat am cazut? Cum am cazut!”
Ma ridic din nou si scot frontala din buzunar.
„Bine ca te-am tinut in buzunar!”.
Era noaptea, iar cand lumina este mai slaba, in anumite conditii, pozele ies mai frumoase ca ziua. Asta a fost si motivatia pentru care am ales sa folosesc aparatul foto atunci…
„Am cazut vreo 5 – 6 metri in gol! Nu ma doare tare nimic. Ce noroc am avut ca a plouat, ca pamantul e ud si ca nu am cazut peste o piatra sau altceva!
Nu merit sa mor, nu vreau sa mor! Sunt un prost!”
Dimineata, la cativa metri de locul unde cazuzem, am vazut cum statea daramat un brad cu ramurile retezate, ca un urias buzdugan cu multe tepuse… Dupa accident, fizic mi-am revenit total dupa doua saptamani, mental mai greu.
Cauza:
Prostie multa…

Pe munte, una dintre cauzele accidentelor este factorul uman, insa mai este inca o cauza, una care nu tine cont de antrenament sau experienta, ghinionul sau nesansa de a te afla in locul nepotrivit in momentul nepotrivit… o piatra desprinsa de vant sau de un animal, un turture care cade datorita incalzirii vremii pot lovi fara niciun avertisment!




Pana la ultimul incident imi doream sa cuceresc noi si noi varfuri si sa merg pe trasee cat mai spectaculoase, dar totodata si periculoase. Ma intreceam cu muntele, iar arbitru imi era hazardul, natura.

Dupa ultimul incident am descoperit ca viata poate fi si mai scurta decat spun batranii si m-a ambitionat si mai mult sa-mi traiesc viata si sa aleg intotdeauna partea plina a paharului. In continuare merg pe munte pentru ca-mi face placere; ma relaxeaza pe interior si ma incordeaza la exterior; ma deconecteaza de activitatile zilnice si-mi deschide noi perspective; ma ajuta sa socializez cu prietenii, sa descopar noi oameni si locuri, sa rad mai mult.
Sunt constient ca am avut noroc, pe cand altii, saracii, nu au avut… Acum aleg intotdeauna traseele cele mai usoare, incerc sa nu-mi asum niciun fel de risc, iar daca este un loc unde as vrea sa ajung, dar care implica prea multe necunoscute, nu ma duc acolo. Caut un alt loc pe care sa-l vizitez. Mereu exista altceva si, oricum, in viata scurta pe care o am, nu as reusi sa le vad pe toate… Deci ce este prea riscant, pur si simplu tai de pe lista.

 

 

Adauga comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Toate campurile marcate cu * trebuie completate

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.